Parkour, sau cum să ne deplasăm mai repede
Parkour este o activitate fizică ce are la bază o filozofie simplă: găsirea celei mai scurte căi pentru a ajunge într-un punct dorit. Disciplina te ajută sa treci peste obstacole şi este în general practicată în mediul urban. Istoria acestui "sport" destul de neobişnuit are rădăcini foarte vechi. În anul 1902, Georges Hébert, ofiţer în cadrul marinei franceze, se afla în oraşul St. Pierre în Insulele Caraibe, când a fost surprins de o erupţie vulcanică pe insulă. Împreună cu echipajul său a reuşit să salveze mai multe sute de oameni de la acest dezastru. Incidentul a avut o influenţă foarte mare asupra lui, realizând că numai printr-o buna condiţie fizică, combinată cu puţin curaj, poţi ajuta foarte mult. În călătoriile sale prin Africa, Hebert a descoperit că populaţia indigenă practică un sport asemănător celui de astăzi numit parkour. Indivizii respectivi, pe lângă mişcările realizate astăzi, cuprindeau şi probe de înot sau lupte corp la corp. “Parkour” provine din termenul francez “parcours”, însemnând ‘curs’. Cei care practica parkour sunt numiţi traceuri, denumire formată de la verbul francez “tracer” (“a merge rapid”). David Belle a fost primul profesionist practicant de parkour folosind teoriile lui Georges Hebert, principii care susţin că parkour se concentrează pe practicarea mişcărilor eficiente spre dezvoltarea corpului şi minţii individului pentru a fi capabil să depăşească obstacolele în caz de urgenţă.
Sportul necesita o condiţie fizica bună, flexibilitate şi mult curaj, pentru o combinaţie de mai multe mişcări, de la sărituri până la prize de prindere pe pereţi, de la aruncături până la rostogoliri la nivelul solului.
La prima vedere, parkour ar fi un "sport" inspirat mai mult din cascadorii, practicat în special de profesioniştii din domeniu, dar aceasta este o impresie falsă. Parkour te ajută să depăşeşti obstacole care nu iţi permit să ajungi unde doreşti, astfel că balustradele, pereţii, rampele sau scările nu mai reprezintă impedimente în calea ta. Tehnicile care stau la baza acestei activităţi, mai ales la început trebuie practicate corect. De exemplu mişcările de bază cum ar fi rostogolirile la aterizare sunt folosite pentru a limita impactul cu solul. Aceasta este una dintre cele mai importante mişcări. Cele mai întâlnite tipuri de leziuni printre practicanţii de parkour sunt acelea produse la încheieturi, din cauza tehnicilor incorecte de rostogolire şi a aterizărilor incorecte de la înălţimi foarte mari. În general parkour încearcă să-ţi antreneze mintea şi corpul pentru a fi capabile să reacţioneze prompt în faţa unor obstacole. Două documentare, Jump London şi Jump Britain, au îmbogăţit imaginea acestui sport inedit. Din parkour s-au desprins ulterior mai multe discipline care au păstrat însă aceleaşi principii: 3run, free-running, yamakasi, multilevelmoves, tricking, street stunts. Primul grup practicant de parkour apărut în Bucureşti a fost creat la sfârşitul anului 2005 şi se numea Urbanwind. Dacă vreţi evitaţi vorbăria şi urmăriţi clipul:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu