În spiritul alegerilor

Să vă fut în gură, lepre din diverse partide! Pula mea e foarte înfometată acum după gura lu unu din Mureş. Aici e ştirea cu un măgar a cărui vacă de fată cu bube şi coşuri pe faţă a fost năvălită de ceva lăţei creativi în marele val al ciclului de luna aceasta. Iertaţi-mi fraţilor limbajul, dar când văd lepădături de felul acesta erup, iar eu erup cu valuri de sudălmi. Curva dracului de fată a lu candidatul ăsta nu a avut altceva mai bun de făcut decât să profaneze una din rugăciunile cele mai însenate ale oricărui creştin: "Tatăl nostru", adaptând-o pentru candidatura la tacsu, ca el să iasă deputat, să facă bani pe care să-i spargă pe curve şi alte lăfăieli, şi să-i dea şi ei ca să îşi facă poftele şi să se fută cu cei mai de seamă băieţi din oraş.

Ştiu nu sunt eu un exemplu bun, pentru că expresiile folosite de mine nu au darul coerciţiei pentru specimenele menţionate şi nici nu vor fi o lectură plăcută pentru nimeni, dar tot ce am făcut eu în acest post a fost o descărcare parţială a încărcăturii negative determinată de asemenea oribilităţi. Păi nu putea boul dracului să îşi facă slogan electoral din altceva? De ce pula mea măi politicieni de căcat trebuie să vă legaţi de credinţa acestui popor? Pentru că sunt mulţi cei care merg la Biserică şi astfel vreţi să-i atrageţi? De ce nu vă costumaţi în dumnezei şi să faceţi spectacole stupide? Pentru martorii lui Iehova nu aţi pregătit nimic? Futu-vă în gură să vă fut de gunoaie ordinare!

Ca să vă meargă alegerile bine

Nervii din trafic

Ceea ce voi spune în continuare vă este cunoscut multora. Este vorba de cretinii, tâmpiţii, ciudaţii şi adormiţii pe care îi întâlnim adesea prin intersecţii, pe drumuri mici, pe drumuri mari, aproape oriunde. Mergi frumos şi regulamentar cu maşina, dobitocul e în faţa ta şi deoadată se opreşte în mijlocul drumului, nesemnalizând în niciun fel şi se uită ca tâmpitu în stânga şi-n dreapta. Pentru că nu te aşteptai să se oprească, neavând niciun motiv vizibil, stai proptit în fundul lui, cel mai probabil blocat în traficul de rahat întâlnit în mai toate oraşele patriei. Cel mai probabil cretinul caută un loc de parcare. Când mă găsesc în spatele unui asemenea handicapat în trafic îmi închipui că el se gândeşte: oare eu ce vreau? de ce sunt atât de idiot? de ce mama nu s-a căcat mai bine, în loc să mă facă pe mine? oare ce caut eu aici? de ce sunt atât de prost? oare ce vreau să fac? etc. Idiotul nu ştie la ce foloseşte băţul acela de lângă volan, nu ştie care e stânga sau dreapta şi în final, fie îşi cacă maşina acolo, în mijlocul drumului , ca să meargă să îşi cumpere, ţăranul de e, brânză şi ceapă.

Ei, credeţi că progeniturile ăstuia, vor fi altceva decât nişte idioţi de şoferi mai mari decât părintele lor şi înverşunaţi ascultători de manele în orice moment al vieţii lor, chiar şi atunci când îşi fut mama în grup? Ei bine, nu!

P.S. Pictures are just for fun.