Stăteam şi mă gândeam zilele trecute la ideea de blog. Dacă stau să cuget bine, eu aveam blog cu mult timp înainte să ştiu că există sau ce este internetul. (Vedeţi ce bătrân sunt?) Cu ani în urmă, fecior fiind, aveam şi eu, după o idee preluată din familie, un jurnal în care scriam, uneori zilnic, uneori la intervale de luni de zile, lucrurile care mă frământau. Fie că era vorba de dispute cu părinţii, fie că era vorba de o nouă mare dragoste, fie că voiam să scriu despre un fapt inedit pe care l-am întâlnit, deschideam acest caiet de 48 de file, de obicei de matematică, şi scriam acolo ceea ce mă frământa. Ceea ce era în paginile acelea doar eu ştiam, şi nimeni altcineva, deoarece ascundeam caietul cu mare atenţie. Şi simţeam de multe ori o mare nevoie de a scrie. E evident aşadar, că singura persoană pentru care făceam acest lucru eram eu. Pentru mine era un fel de refulare şi totodată o clarificare a anumitor situaţii sau idei. E ca atunci când explici un anumit lucru unei alte persoane şi constaţi că lămurindu-l pe celălalt lucrurile devin mai clare şi pentru tine însuţi. Această idee se leagă foarte strâns de conceptul - dacă îl pot numi aşa - "dăruind vei dobândi" al lui Nicolae Steinhardt.
În acel caiet îmi scriam eu gândurile, acolo, mă lămuream eu pe mine în legătură cu u anumit fapt, acolo mă destăinuiam eu deplin, fără să îmi fie teamă că prietenul meu cel mai apropiat, jurnalul mă va trăda într-o zi, că va spune cuiva frământările mele şi tot ceea ce mă doare. La un moment dat aveam vreo 3 caiete pline care ascundeau gândurile mele de ani de zile, apoi într-un gest pripit le-am ars, sărăcindu-mă astfel de multe amintiri.
Aici, pe blog, de multe ori aş scrie, şi uneori chiar o fac, doar pentru mine iar un oarecare anonimat îmi dă un iz de intimitate, dar recunosc că m-aş bucura ca anumite gânduri de-ale mele să găsească uneori ecouri asemănătoare şi în alte suflete, care trec pe-aici...
Rezonanţe
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Da, imi amintesc si eu de faptul ca imi era tare drag sa scriu intr-un caiet ceea ce simteam la un moment dat, prin adolescenta. Intr-adevar, un jurnal intim, tinut doar pentru tine,in lipsa unui prieten apropiat, te ajuta sa scapi de multe angoase, sa iti pui ordine in ganduri. Un blog, in schimb, reprezinta un act de curaj din partea celui care il gazduieste, nu mai e ceva atat de intim, e un jurnal online, destinat atat tie cat si altora,in care iti pui sufletul pe tava nu doar in fata ta ci si a unei infinitati potentiale de cititori. Faptul ca altii isi exprima o parere, diferita sau nu de a ta, este o modalitate excelenta de a interrelationa, de a invata, de a evolua. Mie mi s-a intamplat deseori sa am niste viziuni limitate asupra a diferite lucruri, iar parerea unei alte persoane sa-mi releve o cu totul alta perspectiva asupra lucrurilor. Interactiunea intre oameni mi se pare un lucru minunat, care iti da satisfactii pe multe planuri.
Te felicit pentru curajul si simplitatea cu care te afisezi in fata noastra, a cititorilor.
Si eu ma numar printre cei care la o anumita varsta tineam un jurnal, in care insiruiam toate evenimentele care ma bucurau sau ma intristau. Dar desi tineam jurnalul de parte de privirile celor tentati sa citeasca gandurile mele, mi spa intamplat sa fiu tradata si cineva sa citeasca ceea ce scrisesem eu. si cred ca de atunci am renuntat la a nota pe hartie ceea ce se intampla in viata, gandindu-ma ca ceea ce e scris poate fii gasit si citi si de altii, ceea ce e tare neplacut!
Blogul mie personal nu mi se pare a fii un jurnal, e mai mult un mod prin care vrei sa atragi atentia asupra unor fapte care te incanta sau te supara, pt ca intr-un blog nu o sa scrii probabil ceva de genul " azi l-am sarutat pe X", acum glumesc!cam asta e parerea mea si as mai scrie dar ca intotdeauna timpul ne preseaza.Imi place blogul tau, eu cut mai mult ce e de citit la un blog si mai putin imaginile desi vorba ta unele imagini fac cat o mie de cuvinte.
anonim sunt eu
Trimiteți un comentariu