... de aceea nu scapi. Aşa era continuarea. Aştept parcă să mă trezesc din ceea ce îmi pare a fi un coşmar. Şi ceea ce simt eu, simt şi atâţia alţii din ţara asta nenorocită. Disperare, neîncredere, lipsa de perspectivă, neputinţă; aceastea ar fi câteva cuvinte care ar putea descrie ce e în sufletul meu acum.
După câţiva ani buni de lucrat la stat, un job pentru care unii chiar mă invidiau - nu pentru că aş fi câştigat prea mult ci datorită siguranţei locului de muncă - iată că ciuma angajaţilor numită restructurare m-a ajuns şi pe mine. Nu cred că mă ajută cu nimic acum să arunc blesteme asupra niciunuia din politicienii de căcat care conduc această ţară; mai degrabă ar trebui să îmi dau eu cu pumnii în cap că nu am plecat în Spania când am avut ocazia. De fapt, cred că şi acum aceasta ar fi unica soluţie. Da, dar cât de încurajator e să îmi las nevasta cu doi copii iar eu să plec la mii de kilometri distanţă ca să trimit apoi bani în ţara asta ruinată?
Mai bine mă mut la ţară cu totul, fără să iau nimic din viaţa orăşanului de până acum şi să îmi câştig hrana ca bunicii sau străbunicii mei: din pământ şi animale.
Dacă citeşte cineva articolul acesta şi are vreo idee sau chiar mai mult decât atât, un loc de muncă... SĂ-MI SPUNĂ!
De ce ţi-e frică...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
m-a pus pe gânduri articolul tău, sunt şi eu angajat la stat la rândul meu dar din fericire sunt legaţi de mine şi nu mă pot concedia în baza unui contract de confidenţialitate. sper oricum să nu ajung şi eu la ideea că ar fi trebuit să plec în Spania când am avut ocazia.
tu ce pregătire ai, ce ai lcrat pînă acum? în ce domeniu îţi cauţi de lucru? poate te putem ajuta!
Multumesc Marius. Eu am terminat litere la Cluj in 2006. Puteam sa raman acolo, dar nu am facut-o din motive subiective. Acum sunt la Timisoara si sper ca demersurile unor amici, de a-mi gasi un job ok, sa fie incununate de succes. Dca nu, Spania scrie pe fruntea mea. Asta e; ghinionul meu ca m-am nascut in Rromania.
Trimiteți un comentariu