Ion plugaru zis şi celularu


Iată un post pe care l-am luat de pe un blog foarte drag mie, un post al cărui conţinut mi se potriveşte şi mie foarte bine; aproape ca o mănuşă: "Nu pot să neg faptul că, la fel ca mulţi alţi contemporani, sunt şi eu cucerit de minunile tehnologiei şi am un fel de adicţie – nu e ceva foarte acut – faţă de gadgeturi. E drept, nu îmi permit satisfacerea pe deplin a acestui moft dar într-o anumită măsură mă bucur şi eu de aceste „minuni” ale secolului XXI. În urmă cu câţiva ani mi-am cumpărat un telefon mobil nokia 6230 de care am fost foarte mulţumit până în momentul în care m-am despărţit de el. M-am bucurat foarte mult când am văzut că e considerat de foarte mulţi, pe forumuri, unul din cele mai reuşite telefoane scoase de nokia. I-am utilizat cele mai importante funcţii şi mi-a fost de un real şi mare folos în foarte multe situaţii (înregistrări apeluri, poze, transfer date, agenda telefonică foarte generoasă, calendar cu note şi jocuri chiar). Crezând că o să fac un real upgrade trecând la vestitele şi faimoasele telefoane seria N ale aceluiaşi producător finlandez mi-am luat un N73 care după părerea mea este o cărămidă potrivită puştanilor care vor să filmeze scene de sex în şcoală şi bătăi cu profesorii şi apoi să le posteze pe internet. Acest symbian este ori foarte prost ori un terminal la care clientul mai are de făcut o mulţime de setări şi resetări legate de soft. Dragii mei, la acest telefon a trebuit să îi instalez soft pentru blocarea tastelor! Nu mi-a venit sa cred. Eu credeam că am dat peste super-telefonul care e în stare să facă aproape orice. Nu pot înregistra apelurile telefonice, se blochează foarte des, merge foarte încet, are un browser la fel de stupid ca un siemens C60, butoane înghesuite, radio foarte slab, musicplayer asemenea, un voice caller ce nu poate fi înţeles decât de R2D2, roboţelul din Star Wars, şi foloseşte carduri miniSD care în curând vor dispărea de pe piaţă la fel ca MMC-urile. Pe scurt, această cărămidă nici nu poate fi numită telefon, - mai ales că nici la funcţia principală nu stă prea bine – în comparaţie cu 6230 pe care l-am avut înainte. N 73 poate fi numit cel mult un aparat de fotografiat slăbuţ (dar care are lentile Carl Zeiss) dotat cu telefon. Sfatul meu este să vă informaţi bine înainte de a vă lua un telefon din seria N de la Nokia. Recunosc că numele şi renumele firmei au contat mult în alegerea mea, dar nu mă îndoiesc de faptul că sunt şi alte firme care scot telefoane bune, poate chiar mai bune decât finlandezii. Oricum după deschiderea fabricii din România poate ar fi mai bine, ca noi, iubitorii de nokia, să ne reorientăm…

2 comentarii:

Anonim 1 aprilie 2008 la 13:21

ha, ha! cred ca s+a facut nokia de cacao cu asa telefon daca e cum spui tu
oricum eu din principiu nu am incredere in telefoanele simbian fie ele chiar si nokia. stii pana la urma un telefon trebuie sa fie un telefon bun pana la urma

rebe 4 aprilie 2008 la 07:29

e buna evaluarea telefonului si eu am patit la fel